Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Suceava, I.P.J. Constanţa şi B.C.C.O. Constanţa, au documentat activitatea ilicită a unei grupări infracţionale formată din 5 tineri din judeţul Constanţa, cu preocupări pe linia falsificării şi punerii în circulaţie de bancnote contrafăcute din cupiurile de 100 RON şi 50 RON. 
În urma cercetărilor efectuate în cauză, a rezultat faptul că doi membrii ai grupării au confecţionat cu ajutorul unor calculatoare şi imprimante performante mai multe asemenea bancnote din cupiura de 100 RON şi 50 RON, iar o parte dintre ele au fost puse în circulaţie pe raza mai multor judeţe din ţară, respectiv: Constanţa, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Suceava şi Neamţ. 
În ziua de 17.10.2008 pe raza judeţului Suceava a fost depistat unul din membrii grupării, L.I., de 17 ani, din com. Cobadin, jud. Constanţa, care a pus în circulaţie două bancnote contrafăcute din cupiura de 100 RON, cu aceeaşi serie, asupra sa fiind depistate încă 3 (trei) asemenea bancnote. Susnumitul se deplasa în zonă, împreună cu ceilalţi membrii ai grupării, respectiv S.Lucian, C.Daniel, ambii de 20 de ani, din mun. Constanţa, D.Mihai, de 25 de ani, din com. Mereni, jud. Constanţa şi C.Marian, de 22 de ani, din com. Cobadin, jud. Constanţa, cu un autoturism marca BMW negru, înmatriculat în judeţul Constanţa, care au dispărut imediat de la faţa locului.
În urma activităţilor operative complexe, în jurul orelor 1600, autoturismul în care se aflau ceilalalţi 4 membri ai grupării a fost identificat pe raza comunei Brusturi, judeţul Neamţ. Totodată, lucrătorii B.C.C.O. Suceava au identificat şi ridicat un număr de 228 bancnote contrafăcute din cupiura de 100 RON, prezentând aceeaşi serie, ascunse pe marginea unui drum, la ieşirea din oraşul Târgu Neamţ spre mun. Roman, jud. Neamţ.
S-a dispus măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore faţă de cei 5 (cinci) invinuiţi, iar în ziua de 18.10.2008, în baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, au fost efectuate un număr de 5 percheziţii la domiciliile acestora de pe raza judeţului Constanţa, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate următoarele bunuri: 68 de bancnote contrafăcute din cupiura de 100 RON, 3 imprimante şi 2 calculatoare cu ajutorul cărora au fost confecţionate bancnotele contrafăcute, 14 coli de hârtie tip A4 pe care erau imprimate pe avers şi revers modelul a 3 bancnote de 100 RON, 3 coli de hârtie tip A4 pe care erau imprimate modelul a 3 bancnote de 50 RON, mai multe materiale care servesc la confecţionarea de bancnote contrafăcute, respectiv coli de hârtie specială tip A4, precum şi coli laminate transparente.  
În urma probatorului administrat în cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 4 (patru) din cei 5 (cinci) învinuiţi şi au sesizat Judecătoria Fălticeni, care a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile faţă de cei 3 (trei) inculpaţi majori şi de 19 zile faţă de inculpatul minor. Procurorii au mai dispus totodată cercetarea în stare de libertate a celui de-al 5-lea învinuit.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării tuturor bancnotelor contrafăcute puse în circulaţie pe teritoriul ţării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor.

Sursa: www.bucovinatv.ro

20 10 2008 – Cercetari bancnote false

| Stiri | 0 Comments
About The Author
-

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>