{youtube}gqxQYbe4Alg{/youtube}

 

Uniforma scolară devine obligatorie
• începînd din septembrie, se vor purta semne distinctive în toate scolile • decizia a fost luată de minister • de punerea în aplicare se vor ocupa conducerile unitătilor de învătămînt, la alegerea uniformelor fiind consultate si comitetetele de părinti •
Elevii vor fi obligati, începînd cu anul scolar 2007-2008, să poarte însemne scolare. Asta în cazul în care părintii lor, de comun acord cu acestia si cu cadrele didactice din scoli nu vor extinde însemnul pînă la tinută completă, adică o uniformă care să se poarte la nivelul întregii unităti de învătămînt. Ministerul Educatiei si Cercetării a trimis, la începutul acestei săptămîni, inspectoratelor scolare un calendar care să prevadă introducerea unor semne distinctive în scoli. Ministerul va impune fiecărei unităti în parte să organizeze consultări obligatorii cu părintii si elevii, privind introducerea acestor semne distinctive.
Secretarul de stat pentru învătămînt preuniversitar din Ministerul Educatiei si Cercetării, Dumitru Matei, a spus că în toate scolile, începînd din septembrie, se vor purta însemne distinctive. „Decizia va trebui respectată de institutiile de învătămînt. Problema este acum gestionată de asociatiile de părinti care trebuie să aleagă însemnul distinctiv si să asigure pregătirea pentru ca, la începutul de an scolar, acest lucru să se petreacă în toate scolile din România. În momentul în care se face înscrierea copilului la scoală, se va lua decizia ca, începînd cu anul scolar următor, să se poarte aceste însemne“, a explicat Dumitru Matei.

Dascălii nemteni si uniformele scolare

Una dintre unitătile de învătămînt la care problema uniformelor sau a însemnelor scolare pentru elevi a fost luată de multă vreme în atentie de către cadrele didactice este Liceul Comercial „Spiru Haret“ (Scoala nr. 12) din Piatra Neamt. Directoarea acestui liceu, profesoara Mihaela Arsenoaia, a declarat că, în unitatea de învătămînt pe care o conduce, deja s-a introdus, experimental, uniforma scolară la cîteva clase. „La noi este în discutie, încă de anul trecut, problema introducerii uniformelor scolare. Am discutat cu părintii, s-a convenit asupra purtării unei uniforme a liceului si s-a făcut o testare pentru alegerea modelului. Am organizat si o expozitie cu posibile vestimentatii si am contactat niste firme care să ne lucreze modelul ales. În momentul de fată, două-trei clase din scoală poartă, deja, uniforme. Cred că este potrivit ca, la cursuri, elevii să poarte o uniformă si ecuson cu sigla prescurtată a unitătii de învătămînt. Avem în plan ca fetele să aibă la dispozitie si fustă si pantaloni, realizate din acelasi material, iar în partea de sus, si fetele si băietii să poarte niste jerseuri, cu accesorii. Piesele vestimentare vor fi realizate din materiale în nuante de albastru. Vor fi mici diferente între modele pentru ciclurile de învătămînt – primar, gimnazial si liceal, dar culorile vor rămîne aceleasi“, a declarat directoarea Liceului Colercial Spiru Haret, Mihaela Arsenoaia.
Directorul Scolii nr. 3 din Piatra Neamt, profesorul Ioan Mihut, este de acord cu introducerea însemnelor, ori a uniformelor scolare, dar consideră că pentru a se materializa această dorintă trebuie acceptul tutror celor care au fortă de decizie. „Ne-ar conveni o astfel de variantă pentru tinuta elevilor. În felul acesta, s-ar demonsta o afiliere la un grup, la o unitate de învătămînt, dar trebuie discutat în consiliul profesoral si, apoi, la întîlnirile cu părintii. Săptămîna aceasta, vom avea consiliu profesoral si vom aborda acest subiect“, a declarat profesorul Ioan Mihut. Din precizările cadrelor didactice reiese faptul că, odată cu cresterea în vîrstă, elevii acceptă tot mai greu ideea uniformelor, ori a însemnelor scolare. „Eu am acceptat dintotdeauna ideea uniformelor scolare, dar mai greu este să o agreeze si elevii. La noi, la Colegiul National «Calistrat Hogas», am încercat să impunem o tinută de scoală, dar n-a mers. Cei mici au purtat uniforma un an, doi si apoi au renuntat. S-a făcut uniformă scolară si pentru elevii de clasa a IX-a, dar nu au purtat-o. Eu cred că ar trebui să fie mîndri că sînt elevi ai unei scoli si să accepte o tinută anume, dar lucrurile nu stau asa. Acum depinde de ce va vrea Ministerul Educatiei si Cercetării. Dacă se va urmări să se introducă doar un însemn scolar, un ecuson, o esarfă, ceva de mici dimensiuni, este posibil ca intentia să aibă succes. Dacă se va merge pe introducerea uniformei, e greu de crezut că se va reusi. După părerea mea, un ecuson nu îi va deranja la fel de mult ca o uniformă. Noi avem în siglă nuante de albastru si argintiu, si cred că ar putea purta un ecuson cu cele două culori pe care să fie aplicate initialele colegiului. Uniforma scolară îi nemultumeste mai mult pe elevii care provin din familii cu bani, pentru că nu si-ar mai putea etala tinutele la scoală. Pentru ceilalti, tinuta unică obligatorie cred că ar fi un motiv de multumire“, a precizat profesoara Maria Lupu, director al Colegiului National „Calistrat Hogas“.

Copiii de la tară, mai săraci si mai lipsiti de pretentii

Dacă la oras, în multe scoli si în licee, tinuta elevilor este una de gală la cursuri, nu la fel stau lucrurile la sate. Acolo, copiii încă mai respectă decenta impusă de sistemul educational, iar părintii lor nu au posibilitătile financiare ale salariatilor de la oras, pentru a le cumpăra tinute sic. „Noi nu putem impune obligativitatea unei uniforme scolare, pentru că părintii copiilor de la noi nu au bani cum au cei de la oras. Există o clasă în care elevii vin îmbrăcati într-o uniformă care presupune bluză albă si fustă sau pantaloni de culoare închisă. Dar, la tară, elevii se cunosc între ei, îi cunosc si oamenii, nu se pune problema că nu pot fi identificati. Anul trecut, s-a încercat introducerea uniformei scolare la clase, dar părintii erau nevoiti să scoată din buzunar 700.000 – 800.000 de lei si e prea mult pentru ei. Eu cred că, în zonele aglomerate, uniforma scoală este o necesitate, dar într-o comunitate rurală… Poartă însemne distinctive elevii de la a IV-a si a VIII-a, cîte o panglică lungă în piept, pe care îsi scriu o amintire, o semnătură. Îmi amintesc, cînd eram elev, parcă ajunsesem să urăsc uniforma si emblema de cît de mult le purtasem“, a declarat Nicolae Urdă, directorul Scolii Girov.

 

Simona TĂRNĂ / http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20070328&pagina=4&articol=10839 

VIS 03.09.2008 – Uniformele

| Ultimele | 0 Comments
About The Author
-

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>